Relatia: parinte-adolescent ; adolescent-adolescent

Fundamentul vietii de familie il constituie relatiile afectuoase. Pentru a „actiona“ asupra adolescentilor, parintii mai au la dispozitie mijloacele economice si punitive (pedepsele). Insa, acestea nu reprezinta strategii ideale. Modul in care noi actionam este determinat de emotiile noastre.

Atunci cand intr-o familie exista emotii pozitive, adolescentii au parte de o dezvoltare sanatoasa. Nu este insa usor sa fii parinte. Sarcina noastra ca parinti este sa ne asiguram ca adolescentii ajung niste adulti inteligenti pe plan emotional, sa-i ajutam atunci cand apar problemele si sa ii insotim pe aceasta portiune de drum, destul de dificila, dintre copilarie si maturitate. Noi ca parinti nu percepem dificultatile pe care adolescentii le intampina ca fiind foarte mari si avem tendinta sa le tratam cu usurinta adresandu-le multe reprosuri, neintelegand de ce pentru ei sunt atat de mari aceste probleme. Majoritatea parintilor uita insa ca ei privesc problemele din adolescenta avand experienta varstei adulte, pentru ca adolescentii trec pentru prima oara prin ele neavand experienta pe care o au adultii.

Cum se castiga atentia copiilor
Asupra adolescentilor se exercita in zilele noastre mai multe influente si tentatii. Diferenta intre noi si copiii nostri, din perspectiva informationala, este foarte mare. Niciodata in istoria omenirii la copii nu au ajuns atat de multe informatii fara sa treaca mai intai prin filtrul unui educator adult. In prezent, parintii sunt intr-o competitie foarte severa pentru a castiga atentia copiilor lor si incercarile de a-i influenta pe adolescenti sunt in mod constant alterate de numeroasele mesaje care ii incurajeaza sa actioneze si sa gandeasca altfel decat ar vrea parintii. Viata agitata si timpul limitat de care parintii dispun fac si mai dificil accesul la aceasta lume a adolescentilor. Majoritatea se afla sub influenta colegilor, a internetului si a altor mijloace de informare pe care noi, ca parinti, nu le putem filtra. In acest proces care este adolescenta copiii trec in mare viteza. Nu este usor sa exercitam ca parinti o influenta asupra copiilor ajunsi la varsta adolescentei daca nu avem deja o relatie foarte apropiata cu ei. Este nevoie din partea parintilor de iubire, deschidere si stabilirea unor limite foarte clare. Acestea nu se refera la restrictii, cat mai ales la atentie, orientare si stabilirea unor granite. Aptitudinile care le iau parintii si copiii in ceea ce priveste fixarea obiectivelor si rezolvarea problemelor ii ajuta pe adolescenti sa pastreze drumul cel bun.

Pentru a ne insoti copiii pe drumul dificil pe care il au de parcurs si a deveni adulti, a da dovada de inteligenta emotionala inseamna: sa devenim constienti de sentimentele noastre si ale celor din jurul nostru; sa ne implicam si sa incercam sa intelegem punctele de vedere ale celorlalti; sa ramanem calmi, sa gandim pozitiv, sa ne stabilim obiective si sa urmarim atingerea lor; sa ne folosim cele mai bune aptitudini pentru a lucra cu copiii in relatiile noastre.

Ruperea legaturilor cu parintii
Nici unul dintre noi nu poate prevedea lumea adulta in care vor intra tinerii. Contextul in care cresc adolescentii de azi este diferit de cel in care am crescut noi, insa indiferent de aceasta, ei au nevoie de sprijinul si suportul parintilor. Din perspectiva inteligentei emotionale, parintii adolescentilor trebuie sa se ocupe de educarea lor in urmatoarele privinte: aprecierea, sentimentul de a fi iubit, pretuit si luat in seama; apartenenta – faptul de a face parte din grupuri sociale semnificative, de a se maturiza prin intermediul diferitelor contacte si relatii; competenta si increderea, care vin din stapanirea unor elemente de inteligenta sociala si emotionala, necesare pentru a se descurca in societate, pentru a se impotrivi tendintelor nocive, pentru a discerne oportunitatile, pentru a construi relatii pozitive in familie si in comunitate; contributia – sentimentul ca dincolo de propria persoana se afla o lume mai vasta de relatii, idealuri si cauza de care suntem cu totii legati.

Cele mai mari probleme ale adolescentilor sunt legate de ruperea legaturilor cu parintii, familia, scoala sau cu prietenii buni. Foarte multe probleme gasesc rezolvarea atunci cand adolescentii se simt apreciati, pot contribui, devin competenti, au incredere in ei si apartin unor grupuri cu o influenta benefica. Viata adolescentilor de astazi este plina de paradoxuri
Adolescentii au nevoie de limite si de disciplina pentru ca astfel se simt in siguranta.

Adolescentii au nevoie de dragoste,atentie si intelegere
Pentru a reusi sa impunem limitele sunt necesare iubirea si atentia, care intotdeauna reprezinta o cale de a comunica adolescentilor grija pe care le-o purtam. Desi majoritatea nu ar recunoaste acest lucru, libertatea ii sperie. Ei se simt in nesiguranta din cauza alegerilor pe care sunt nevoiti sa le faca: „Ce note sunt in stare sa iau?“; „Ar trebui sa beau cu prietenii mei?“; „Sunt pregatit pentru viata sexuala?“.

Viata adolescentilor de astazi este plina de paradoxuri. Pe langa responsabilitatile cu care sunt confruntati multi dintre tineri, ei tin ascunse fata de parintii lor informatii elementare precum unde se duc sau ce fac, in timp ce pot comunica cu o usurinta incredibila sub anonimatul unui nickname cu necunoscuti despre cele mai intime ganduri ale lor. Pentru a-i ajuta, ca parinti va trebui sa intelegem care sunt nevoile, idealurile, preocuparile si mai ales trebuie sa tinem cont de faptul ca acesti copii deveniti adolescenti isi cauta indentitatea. Gasirea unei identitati pozitive si constructive este cea mai importanta responsabilitate a adolescentei. Ca sa isi poata forma o identitate pozitiva, adolescentii trebuie ajutati sa gaseasca singuri raspunsuri si oportunitati. Drumul catre o identitate pozitiva este consolidat de incredere.

Pe acest drum al adolescentei, parintii nu au comanda dubla, precum masinile instructorilor de conducere. Parintii trebuie sa ofere sfaturi care sa ii ajute pe adolescenti sa se orienteze in calatoria lor in mod pozitiv si sa ii „alimenteze“ astfel incat ei sa aiba energie pentru a merge mai departe. Iubirea si aprecierea reprezinta o alternativa pentru stres, tensiuni si dispute care se regasesc des in prea multe familii. Sentimentele de iubire exprimate prin recunoasterea a ceea ce ei fac bine este o parte esentiala a vietii lor. De aceea, bunastarea emotionala si spirituala a adolescentilor este determinanta pentru identitatea lor. Atunci cand un adolescent creste intr-un mediu stabil si sanatos, tocmai acest echilibru pe plan emotional si spirtual ii alimenteaza capacitatea de a oferi ceva in schimbul universului, rezultatul fiind ca noi toti avem ceva de castigat.

Este foarte bine ştiut faptul ca relaţia părinte-copil poate fi considerată cea mai importanta dintre relaţiile care se pot forma, în general, între oameni. Pe lânga faptul că este o legătură definitivă şi indestructibilă,ea ar trebui sa fie şi cea mai strânsă şi puternică legatură posibilă între oameni. Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu o relaţie reuşită şi plină de înţelegere, respect şi iubire, aşa cum este relaţia dintre părinţi şi copiii lor.
Dar pentru ca această relaţie să fie reuşită, este nevoie de mult efort şi răbdare depuse de copii, dar şi de părinţii lor. Este foarte important ca fiecare dintre ei să conştientizeze şi, de asemenea, să înţeleagă poziţia în care se află şi, care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite, şi limitele, ce nu trebuie depăşite.
Ca adolescent este foarte important să te menţii pe o linie dreaptă, adică să ai grijă să menţii controlul comportamentului sub imperiul atâtor tentaţii sau să ştii sa spui NU influenţelor negative ale anturajului, să nu faci greşeli ce depăşesc anumite limite şi care ţi –ar putea provoca mari probleme. Aici intervine părintele, care trebuie sa fie suportul constant al adolescentului şi care va veghea menţinerea, modelarea comportamentului copilului său. Nu este vorba de un control continuu, sufocant şi stresant, ci mai degrabă de o supraveghere din umbră, de o anumită grijă, multă răbdare şi muncă de convingere asupra a ceea ar fi bine sa facă sau cum să se comporte un copil. Adolescentul are nevoie de încredere în el însuşi, de încrederea părintilor în resursele sale şi mai ales, de afecţiunea şi dragostea lor.
Este vorba despre o educaţie puternică şi bine înrădăcinată, ce trebuie oferită unui copil începând de la mica copilărie, pubertate şi continuată în adolescenţă, vârsta frământărilor, a entuziasmului, a cristalizării relaţiilor de prietenie şi iubire.
Părintele are foarte multe griji, responsabilităţi, diverse probleme,şi de aceea, este bine ca într-o familie fiecare membru să facă efortul de a păstra un anumit echilibru, linişte, şi, să arate înţelegere şi respect faţă de ceilalţi membri ai familiei sale, mai ales faţă de părinţi.Părinţii sunt cei care îi conduc pe copii pe drumul vietii, îi îndrumă întotdeuna spre a face cele mai bune alegeri în viaţă pentru ei, nu doar le creionează traseul, le şi sunt alături, la bine şi la greu.
Nu este deloc uşor să fii părintele unui adolescent deoarece adolescenţa este, prin definiţie, perioada de viaţă în care învăţăm să devenim autonomi. Adolescentul începe să se detaşeze treptat de mediul familial spre grupul de prieteni, însa în acelaşi timp, el caută acel mediu familial, acele repere, care-i vor permite să devină adult, modelându-şi conduita în functie de modelele parentale; este copil şi adult în acelaşi timp…şi trăieşte aceasta contradicţie, nu e deloc uşor…
Adolescentul învaţă zilnic în anumite feluri de la diferite persoane. El învaţă adesea, fiind atent la ceea ce fac părinţii şi, mai puţin din ceea ce spun aceştia şi tocmai de aceea, este important ca şi părinţii adolescentului să facă ceea ce ei predică.
Realaţionarea părinte – adolescent are loc doar prin stabilirea comunicării dintre aceştia şi prin interacţiunile specifice fiecărei familii.
Comunicarea dintre părinţi şi adolescent este o condiţie foarte importantă a relaţionarii şi a formării personalităţii. O bună comunicare nu înseamnă ca adolescentul să-l asculte pe părinte fără a scoate un cuvant, sau să se conformeze de fiecare dată doar ţinând cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea liberă pentru a se face înteles,a se descarca atunci când este trist, a învăţa din greşeli, a împărtăşi emoţii…A fi lăsat să comunici jignitor, agresiv la adresa părinţilor sau semenilor, iaraşi nu este bine, aceasta nu este o bună comunicare, nici autonomie sau libertate, ci o conduită verbală negativă, ce mai devreme sau mai târziu, va fi sanctionată de societate; în asemenea situaţii, rolul educativ al familiei va trebui să-şi spună cuvântul,într-o mare masură, ea este cea care ghidează adolescentul.
Părintele care stie să-i lase copilului o marjă de libertate, dar careîi inculcă şi anumite norme şi valori şi-i fixează anumite repere în ceea ce priveşte comportamentul, îşi va atrage respectul copilului său adolescent. Adolescentul caută într-un fel anume, aprobarea părintelui său pentru conduita sa, el nu are aşteptări de la părinţii săi de genul că ar putea să facă chiar tot ce-i trece prin cap şi aceştia să-l aprobe. Cu alte cuvinte…adolescentul a inceput deja să “crească” şi să cunoască anumite limite peste care nu doreşte să treacă, conştiinţa s-a cristalizat, personalitatea în linii mari este formată, deşi ea continuă a se îmbogăţi pe tot parcursul vieţii.
Adolescentul aşteapta de la părinţii săi să fie mai puţin posesivi şi sa-l trateze cu respect, ca pe un tânăr responsabil.

Relatiile dintre frati!

Fratele cel mare trebuie sa invete sa-l iubeasca pe cel mic

E foarte greu sa te imparti in masura egala intre un nou nascut care iti cere toata atentia si grija, si un copil care, desi nu mai e un bebelus, are si el nevoie de afectiunea si atentia ta. In primul rand, e bine sa-l pregatesti de dinainte de a naste, sa consolidezi relatia dintre frati din vreme, sa-i explici ce inseamna un fratior sau o surioara, sa-i raspunzi la intrebari daca este foarte curios (intrebari legate de felul in care se nasc copiii, de ce si cum), sa-l lasi sa te atinga pe burtica si sa-l incurajezi sa vorbeasca cu bebelusul, spunandu-i ca asa faceai si tu cand el era in burtica ta. Dupa ce se naste, invata-l sa isi protejeze fratiorul sau surioara, lasa-l sa-l atinga si sa se joace cu el, dar sub supravegherea ta. Daca ai deja o fetita mai mare, poate va incerca sa-i dea de mancare bebelusului: il poate considera ca pe o papusa. Cu baietii este poate ceva mai greu sa-i faci sa accepte un nou membru in familie, dar in orice caz, este esential sa-l faci pe cel mare sa stie ca il iubesti la fel de mult ca si pe cel mic. Acest lucru poate impiedica instalarea rivalitatii dintre frati in privinta dobandirii afectiunii.

Rivalitatea dintre frati

Chiar daca sunt de acelasi sex sau de sexe diferite, vor exista mereu conflicte intre frati, de multe ori iscate din nimic. Obiectivul principal al conflictelor intre frati este de regula dragostea parintilor, si in special a mamei. De accea, ei vor fi extrem de sensibili la felul in care li se face dreptate. Asa ca cel mai bine este sa nu favorizezi pe nici unul dintre ei: sa ii lasi sa-si rezolve singuri conflictele iar cand este nevoie de interventia ta, sa fii cat mai impartiala posibil, sa eviti pedepsele corporale dar sa gasesti metode de sanctionare pentru amandoi deopotriva. Nu cauta victima si agresorul, pentru ca in felul acesta ei isi vor asuma si pe viitor respectivele roluri si le vor juca si mai tarziu in viata.

Daca observi momentele in care fratii se inteleg si se joaca impreuna, incurajeaza-le cat mai mult. Invata-i sa imparta intre ei dulciuri, jucarii, locul de joaca, mai ales daca dorm in aceeasi camera. In fond, dormitul in aceeasi camera poate fi benefic in relatia dintre fratii cu diferente de varsta mai mici. Cand diferenta de varsta dintre frati este mai mare de 4 ani, este mai greu ca cei doi sa stea in aceeasi camera, mai ales daca unul din ei este la scoala. In acest caz, pentru a evita certurile dintre ei, este bine sa-i faci celui mic un loc de joaca al sau in alta parte a casei, ca sa nu-l deranjeze pe fratele mai mare de la lectii. Daca il ajuti pe cel mare sa-si faca temele, ocupa-te pe urma si de cel mic si joaca-te si cu el. In acest fel, nici unul nu se va simti neglijat. O alta solutie ar fi impartirea sarcinilor: mama sta cu unul din copii si tata cu celalalt (in caz ca sunt numai doi).

Rivalitatea intre frati

Relatiile intre frati sunt diferite, unii se impaca foarte bine inca de cand sunt mici iar altii nu reusesc sase inteleaga toata viata. De asemenea este posibil sa nu se inteleaga cand sunt mici si sa devina cei mai buuni prieteni la maturitate. Parintii sunt cei in masura sa influenteze relatiile dintre frati.

Gelozia intre frati este fireasca. Este o combinatie intre manie si teama. Teama si manie ca altcineva concureaza cu el la iubirea fiintelor iubite, parintii.

De aceea este foarte important ca inainte de aparitia celui de-al doilea copil, fratiorul acestuia sa fie pregatit pentru momentul in care va avea un frate.

Pe toata perioada sarcinii, parintii trebuie sa-l tina la curent pe copil cu tot ce se intampla, sa atinga burta mamei, sa il asculte pe bebelus si chiar sa-i vorbeasca. Este important sa-i spui ca vei avea nevoie de el sa te ajute sa il cresteti pe cel mic. Atunci cand te intorci de la maternitate, nu uita sa-l imbratisezi. Daca te va vedea cu cel mic in brate va crede ca pe el nu-l mai iubesti. Intoarcerea acasa de la maternitate trebuie sa fie un mic eveniment dar nu pentru bebelus ci pentru fratiorul care te asepta acasa. Eventual ii poti aduce un mic dar ca din partea bebelusului. Lasa-l sa il atinga, sa vorbeasca cu el, sa-l pupe si sa-l ia in brate. Daca il vei feri de el se va simti frustrat si dat la o parte. In lunile care urmeaza nu il tine departe de bebelus ci implica-l in toate activitatile, altfel va deveni gelos.

Dupa ce copiii mai cresc, acorda-le fiecaruia in parte acelasi timp si acelasi tratament.

In parc, in concediu incearca sa nu faci echipa la jocuri doar cu unul dintre copii, pe motiv ca celalalt nu se pricepe sau este prea mic. Incearca sa te ocupi de fiecare in parte prin rotatie.

Incearca ca, niciodata nu faci comparatie intre copii. Acest lucru alimenteaza atat gelozia cat si ravalitatea. Este adevarat ca nu pot fi toti copiii la fel de buni la scoala sau nu pot avea aceleasi aptitudini, dar fiecare are ceva bun, ceva deosebit pentru care merita sa fie laudat si apreciat.

Este bine ca atunci cand apar dispute neinsemnate sa incerci sa stai departe si sa-i incurajezi sa se descuce singuri dar fara sa tolerezi agresivitatea, violenta si vocabularul vulgar. Daca cearta se inteteste si nu o pot rezolva, lasa-le un timp sa gaseasca o solutie. Daca nu o vor gasi cel mai indicat este sa-i separi. Cea mai mare tristete este sa se joace singuri.

Nu este corect sa ceri mereu fratilor mai mari sa se ocupe de cei mici. Au si ei copilaria lor de care nu e corect sa fie privati de ea. De asemenea, nu puteti cere mereu celor mari sa renunte in favoarea celor mici. Cei mici cresc cu gandul ca li se cuvine totul si vor fi niste rasfatati.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: